Focalizarea manuală este disponibilă pentru obiectivele care nu acceptă focalizarea automată (obiective NIKKOR non-AF) sau atunci când focalizarea automată nu produce rezultatele dorite (0 Obţinerea rezultatelor bune cu focalizarea automată).

Obiective AF: Setaţi comutatorul modului de focalizare al obiectivului (dacă există) şi selectorul modului de focalizare al aparatului foto la M.

Selector mod focalizare

Obiective AF

Nu folosiţi obiectivele AF cu comutatorul modului de focalizare al obiectivului setat la M şi selectorul modului de focalizare al aparatului foto setat la AF. Nerespectarea acestei precauţii poate duce la deteriorarea aparatului foto sau a obiectivului. Aceasta nu se aplică obiectivelor AF-S și AF-P, care pot fi utilizate în modul M fără setarea selectorului modului de focalizare al aparatului foto la M.

Obiective cu focalizare manuală: Focalizaţi manual.

Pentru a focaliza manual, reglaţi inelul de focalizare al obiectivului până ce imaginea afişată pe câmpul mat clar din vizor este clară. Fotografiile pot fi făcute în orice moment, chiar şi atunci când imaginea nu este focalizată.

Telemetrul electronic

Indicatorul de focalizare a vizorului poate fi folosit pentru a confirma dacă subiectul din punctul de focalizare selectat este focalizat (punctul de focalizare poate fi selectat dintre oricare din cele 55 de puncte de focalizare). După poziţionarea subiectului în punctul de focalizare selectat, apăsaţi butonul de declanşare la jumătate şi rotiţi inelul de focalizare al obiectivului până când este afişat indicatorul imagine focalizată (I). Reţineţi că, în cazul subiectelor enumerate la secțiunea „Obţinerea rezultatelor bune cu focalizarea automată” (0 Obţinerea rezultatelor bune cu focalizarea automată), indicatorul imagine focalizată poate fi uneori afişat atunci când subiectul nu este focalizat; verificaţi focalizarea în vizor înainte de a fotografia. Pentru informaţii privind utilizarea telemetrului electronic cu teleconvertoarele opţionale AF-S/AF-I, consultaţi secțiunea „Teleconvertoare AF-S/AF-I și puncte de focalizare disponibile” (0 Teleconvertoare AF-S/AF-I şi puncte de focalizare disponibile).

Obiective AF-P

Când se foloseşte un obiectiv AF-P (0 Obiective compatibile) în modul focalizare manuală, indicatorul imagine focalizată va clipi în vizor (sau, în vizualizarea în timp real, punctul de focalizare va clipi pe monitor) pentru a avertiza că prin continuarea rotirii inelului de focalizare în sensul curent nu se va obţine focalizarea subiectului.

Poziţie plan focal

Pentru a determina distanţa dintre subiectul dumneavoastră şi aparatul foto, măsuraţi de la marcajul planului focal (E) de pe corpul aparatului foto. Distanţa dintre flanşa monturii obiectivului şi planul focal este de 46,5 mm.

46,5mm

Marcaj plan focal