Probleme și soluții
Soluțiile pentru unele frecvente sunt enumerate mai jos.
Acumulator/Afișaj
- Aparatul foto este pornit, dar nu răspunde: Așteptați să se finalizeze înregistrarea. Dacă problema persistă, opriți aparatul foto. Dacă aparatul foto nu se oprește, scoateți și reintroduceți acumulatorul sau, dacă utilizați un adaptor la rețeaua electrică, deconectați și reconectați adaptorul la rețeaua electrică. Rețineți că, deși orice date care se înregistrează în acel moment se vor pierde, datele care au fost deja înregistrate nu vor fi afectate de scoaterea sau deconectarea sursei de alimentare.
-
Vizorul sau monitorul nu se activează:
- Alegeți un alt mod monitor utilizând butonul mod monitor (rețineți că este posibil să fie nevoie să activați mai întâi modul dorit utilizând opțiunea Limitare selecție mod monitor din meniul setare).
- Scamele, praful sau alte corpuri străine de pe senzorul de ochi pot împiedica funcționarea normală a acestuia. Curățați senzorul de ochi cu o suflantă.
- Imaginea din vizor nu este clară: Rotiți controlul de ajustare a dioptriilor pentru a vedea clar imaginea în vizor. Dacă aceasta nu corectează problema, selectați AF-S, punct unic AF și punctul de focalizare central și apoi încadrați un subiect cu contrast ridicat în punctul de focalizare central și apăsați butonul de declanșare la jumătate pentru a focaliza aparatul foto. Cu aparatul foto focalizat, folosiți controlul ajustării dioptriilor pentru a focaliza clar subiectul în vizor.
- Afișajele se sting fără avertisment: Alegeți întârzieri mai lungi pentru setarea personalizată c3 (Întârziere oprire).
- Panoul de control nu răspunde la comenzi și este întunecat: Timpii de răspuns și luminozitatea panoului de control variază în funcție de temperatură.
Fotografiere
- Aparatul foto are nevoie de mult timp pentru a porni: Ştergeți fișiere sau foldere.
-
Butonul de declanșare este dezactivat:
- Cardul de memorie este plin.
- Este selectată opțiunea Declanșare blocată pentru Blocare decl. în lipsă card în meniul setare și nu este introdus niciun card de memorie.
- Este selectat modul S cu opțiunea Bulb sau Time (Durată) aleasă pentru timpul de expunere.
- Aparatul foto răspunde greu la acționarea butonului de declanșare: Selectați Dezactivat pentru setarea personalizată d4 (Mod întârziere expunere).
- De fiecare dată când se apasă butonul de declanșare în modurile cu declanșare continuă, se face câte o singură fotografie: Dezactivați HDR.
- Fotografiile nu sunt clare: Pentru a focaliza folosind focalizarea automată, selectați AF-S, AF-C sau AF-F pentru modul de focalizare. Dacă aparatul foto nu poate focaliza folosind focalizarea automată (0 Focalizare automată), folosiți focalizarea manuală sau blocarea focalizării.
-
Nu se aud bipuri:
- Este selectat Dezactivare pentru Opțiuni bip > Activare/dezactivare bip în meniul setare.
- Este selectat AF-C pentru modul de focalizare.
- Este selectat Activată pentru Fotografiere fără sunet în meniul fotografiere.
- Aparatul foto este în modul film.
- Nu este disponibilă toată gama de timpi de expunere: Un bliț este în uz. Viteza de sincronizare a blițului poate fi selectată utilizând setarea personalizată e1 (Timp sincronizare bliț); când utilizați unități bliț compatibile, alegeți 1/200 s (FP automat) pentru a avea acces la gama completă de timpi de expunere.
- Focalizarea nu se blochează atunci când butonul de declanșare este apăsat la jumătate: Când este selectat AF-C pentru modul de focalizare, focalizarea poate fi blocată prin apăsarea centrului selectorului secundar.
- Punctul de focalizare nu poate fi modificat: Selectarea punctului de focalizare nu este disponibilă în zona AF automată; alegeți un alt mod zonă AF.
- Aparatul foto este prea lent la înregistrarea fotografiilor: Opriți reducerea zgomotului pentru expunerea îndelungată.
- Fotografiile și filmele nu par să aibă aceeași expunere ca cea a previzualizării prezentate pe afișaj: Pentru a previzualiza efectele modificărilor setărilor care afectează expunerea și culoarea, selectați Activată pentru setarea personalizată d8 (Aplicare setări la viz. în timp real). Rețineți că modificările aduse opțiunilor Luminozitate monitor și Luminozitate vizor nu afectează imaginile înregistrate cu aparatul foto.
- Apare clipire sau benzi în modul film: Selectați Reducerea efectului de clipire din meniul filmare și alegeți o opțiune care să se potrivească cu frecvența sursei de alimentare la rețeaua electrică locală.
- Apar zone sau benzi luminoase în vizualizarea prin obiectiv: Fotografia este încadrată sub un indicator luminos intermitent, un bliț sau o altă sursă de lumină de scurtă durată.
- Apar pete în fotografii: Curățați lentilele frontală și posterioară ale obiectivului. Dacă problema persistă, realizați curățarea senzorului de imagine.
- Bokeh-ul este neuniform: La timpi de expunere scurți și/sau cu obiective cu deschidere mare a diafragmei, puteți observa neuniformități în forma bokeh-ului. Efectul poate fi atenuat alegând timpi de expunere mai lungi și/sau numere f/ mai mari.
- Imaginile sunt afectate de forme dublate sau pete luminoase vizibile: Este posibil să observați forme dublate sau pete luminoase în fotografiile care includ soarele sau alte surse de lumină puternică. Aceste efecte pot fi atenuate prin atașarea unui parasolar pentru obiectiv sau prin compunerea fotografiilor cu sursele de lumină puternică în afara cadrului. De asemenea, puteți încerca tehnici precum scoaterea filtrelor obiectivului, alegerea unui timp de expunere diferit sau utilizarea fotografierii fără sunet.
- Fotografierea se încheie în mod neașteptat sau nu începe: Fotografierea se poate încheia automat pentru a împiedica deteriorarea circuitelor interne ale aparatului foto dacă temperatura mediului ambiant este ridicată sau dacă aparatul foto a fost utilizat mult timp pentru fotografierea în serie, înregistrarea unui film sau altele asemenea. Dacă nu reușiți să fotografiați pentru că aparatul foto s-a supraîncălzit, așteptați ca circuitele interne să se răcească și apoi încercați din nou. Rețineți că aparatul foto poate părea cald la atingere, însă acest lucru nu indică o defecțiune.
- Apar artefacte ale imaginii pe afișaj în timpul fotografierii: Este posibil să apară „zgomot” (pixeli luminoși repartizați aleatoriu, ceață sau linii) și culori neașteptate dacă măriți vizualizarea prin obiectiv. De asemenea, este posibil să apară pixeli luminoși repartizați aleatoriu, ceață sau pete luminoase ca rezultat al creșterii temperaturii circuitelor interne ale aparatului foto în timpul fotografierii; opriți aparatul foto când nu este utilizat. La sensibilităţi ISO ridicate, este posibil ca zgomotul să devină mai perceptibil la expuneri îndelungate sau în fotografiile înregistrate atunci când temperatura aparatului foto este ridicată. Reţineţi că distribuția zgomotului pe afişaj poate diferi de cea din fotografia finală. Pentru a reduce zgomotul, reglați setările precum sensibilitatea ISO, timpul de expunere sau D-Lighting activ.
- Aparatul foto nu poate măsura balansul de alb: Subiectul este prea întunecat sau prea luminos.
- Imaginile nu pot fi selectate ca sursă pentru presetarea balansului de alb: Imaginile în cauză au fost create cu un alt model de aparat foto.
-
Nu este disponibil bracketing-ul balansului de alb:
- Este selectată opțiunea de calitate a imaginii NEF (RAW) sau NEF+JPEG pentru calitatea imaginii.
- Fotografierea cu expunere multiplă sau HDR (high dynamic range) este activată.
- Efectele opțiunilor Picture Control diferă de la o imagine la alta: Este selectat Automat pentru Setare Picture Control, este selectată o opțiune Picture Control bazată pe Automat sau este selectat A (automat) pentru Clar rapid, contrast sau saturație. Pentru rezultate consecvente într-o serie de fotografii, alegeți o altă setare.
- Măsurarea nu poate fi schimbată: Este activată blocarea expunerii automate.
- Nu poate fi folosită compensarea expunerii: Alegeți un mod P, S sau A.
- Apare zgomot (pete colorate sau alte artefacte) la expuneri îndelungate: Activați reducerea zgomotului pentru expunere îndelungată.
-
Dispozitivul de iluminare asistență AF nu se aprinde:
- Selectați Activat pentru setarea personalizată a12 (Disp. ilum. asist. AF încorp.).
- Dispozitivul de iluminare nu se aprinde în modul film sau atunci când este selectat AF-C sau MF pentru modul de focalizare.
- Nu se înregistrează sunetul împreună cu filmele: Este selectat Microfon dezactivat pentru Sensibilitate microfon în meniul filmare.
Redare
- Imaginile NEF (RAW) nu sunt redate: Fotografiile au fost făcute la calități ale imaginii de NEF + JPEG.
- Aparatul foto nu afișează fotografiile înregistrate cu alte aparate foto: Este posibil ca fotografiile înregistrate cu alte mărci de aparate foto să nu fie afișate corect.
- Unele fotografii nu sunt afișate în timpul redării: Selectați Toate pentru Dosar redare.
-
Fotografiile în orientarea „pe înalt” (portret) sunt afișate în orientarea „pe lat” (peisaj):
- Selectați Activată pentru Rotire pe înalt în meniul redare.
- Fotografiile sunt afișate în examinare imagine.
- Aparatul foto a fost orientat în sus sau în jos când a fost realizată fotografia.
- Fotografiile nu pot fi șterse: Fotografiile sunt protejate. Eliminați protecția.
- Fotografiile nu pot fi retușate: Fotografiile nu pot fi editate cu acest aparat foto.
- Aparatul foto afișează un mesaj care informează că folderul nu conține imagini: Selectați Toate pentru Dosar redare.
- Fotografiile nu se pot imprima: Fotografiile NEF (RAW) și TIFF nu pot fi imprimate prin conexiunea directă USB. Transferați fotografiile pe un computer și imprimați-le utilizând NX Studio. Fotografiile NEF (RAW) pot fi salvate în format JPEG folosind opțiunea Procesare NEF (RAW) din meniul retușare.
- Fotografiile nu sunt afișate pe dispozitive HDMI: Asigurați-vă că este conectat cablul HDMI (disponibil separat).
-
Ieșirea către dispozitive HDMI nu funcționează conform așteptărilor:
- Verificați dacă este conectat corect cablul HDMI.
- Selectaţi Dezactivat pentru HDMI > Avansat > Control înregistrare externă din meniul de setare.
- Verificați din nou după selectarea Resetare totală setări din meniul setare.
- Opțiunea de eliminare a prafului de pe imagine din NX Studio nu are efectul dorit: Curățarea senzorului de imagine schimbă poziția prafului de pe acesta. Datele de referință pentru eliminarea prafului înregistrate anterior curățării senzorului de imagine nu pot fi folosite pentru fotografiile făcute după curățarea senzorului de imagine; în mod similar, datele de referință pentru eliminarea prafului înregistrate după curățarea senzorului de imagine nu pot fi folosite pentru fotografiile făcute înainte de curățarea senzorului de imagine.
- Computerele nu afișează imaginile NEF (RAW) la fel ca aparatul foto: Software-ul de la alți producători nu afișează efectele opțiunilor Picture Control, D-Lighting-ului activ, ale controlului vignetării sau altele asemenea. Folosiți NX Studio.
- Fotografiile nu pot fi transferate pe un computer: Sistemul de operare al computerului nu este compatibil cu aparatul foto sau cu software-ul de transfer al imaginilor. Folosiți un cititor de carduri sau o fantă pentru carduri pentru a copia fotografiile pe un computer.
Bluetooth și Wi-Fi (rețele fără fir)
-
Dispozitivele inteligente nu afișează SSID-ul aparatului foto (numele de rețea):
- Asigurați-vă că este selectat Dezactivare pentru Mod avion în meniul setare al aparatului foto.
- Asigurați-vă că este selectat Activare pentru Conectare la dispozitiv inteligent > Împerechere (Bluetooth) > Conexiune Bluetooth în meniul setare al aparatului foto.
- Încercați să dezactivați funcția Wi-Fi a dispozitivului inteligent și apoi să o reactivați.
- Aparatul foto nu se poate conecta la imprimantele fără fir și la alte dispozitive fără fir: Acest aparat foto se poate conecta doar la computere și dispozitive inteligente.
Diverse
- Data înregistrării nu este corectă: Ceasul intern al aparatului foto este mai puțin precis decât majoritatea ceasurilor de mână sau de masă. Verificați regulat ceasul comparându-l cu unele mai precise și reajustați-l dacă este necesar.
- Unele elemente din meniu nu pot fi selectate: Unele opțiuni nu sunt disponibile la anumite combinații de setări sau când nu este introdus niciun card de memorie.